Blog

2 ani de Connect Center

A fost acea zi specială din an când ni se umple sufletul de fericire și ne dăm seama de cât de multe am realizat împreună și cât de repede trece timpul. Am trecut prin multe trăiri împreună și de fiecare dată am reușit să trecem peste momentele dificile, asta datorită faptului că suntem UNIȚI. Cât despre atmosferă, minunată, ca de…

Crăciun & Secret Santa 2023

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, am organizat activități de divertisment pentru toți membrii echipei Connect Center. Secret Santa a fost mult așteptat, să nu mai vorbim despre faptul că după ce bilețelele au fost împărțite, toată lumea era emoționată, nerăbdătoare și dornică de a face cadouri. Totodată, membrii echipei au participat la împodobirea bradului de Crăciun, bineînțeles, „ajutați” de un…

GumBalkán 2022

Din nou am avut ocazia de a fi prezenți la un alt eveniment ce se desfășoară tot în satul Eibenthal. Este vorba despre GUMBALKAN, un festival ce atrage iubitorii de adrenalină și ai spectacolului pe roți, aceștia venind de la mii de kilometri distanță pentru a simți gustul aventurii și al distracției. Destinația finală este localitatea cehească Eibenthal, acolo unde…

Festival Banát

Festivalul se derulează în mai multe locuri din Eibenthal pe o perioadă de patru zile. Inițial dezastrul din mină din 2006 a dus la o problemă economică majoră iar din 850 de locuitori s-a ajuns la 200 de locuitori. Cu toate acestea, odată cu demararea proiectului turistic Eibenthal din anul 2008, satul a luat o gură de aer, a reușit…